Au revenit cocostârcii. Imagini ce-ți taie respirația
De câteva zile, locuitorii satului Gura Bîcului, din raionul Anenii Noi, admiră priveliști care le taie respirația. Sute de cocostârci care au iernat în țările calde au revenit pe meleagurile noastre și se acomodează în lunca râului Nistru.
Oamenii din Gura Bîcului susțin că, în fiecare primăvară, cocostârcii se întorc la cuiburile din localitatea lor.
"În tot anul acolo și iată aici este o fântână arteziană tot mai la vale de biserică și aici tot mai vin."
"Venirea cocostârcilor simbolizează venirea primăverii."
”Mi se pare că simbolizează pacea cred că. Da, corect? Și pentru satul nostru e foarte frumos. Iazul e foarte mare. Au de unde să se hrănească cu pește.”
În Republica Moldova se întâlnesc două specii de cocostârci. Este vorba de barza albă și neagră. Potrivit ornitologilor, cocostârcii obişnuiesc să ierneze în Africa Centrală, dar revin în Moldova în lunile martie sau aprilie.
"Păsările, berzele au ceasul biologic calibrat nu cu timpul de acolo, dar cu timpul de aici. Ceasul lor biologic care include sistemul nervos central, sistemul hormonal şi glandele sexuale le spune că în Moldova a venit timpul de cuibărit."
Zborul din Africa până în Moldova, pe o distanţă de peste 2 mii de kilometri, durează aproximativ două săptămâni. Cocostârcii ajung în ţară sleiţi de puteri şi flămânzi, iar până a-şi ocupa cuiburile, petrec o perioadă în luncile râurilor, în apropiere de lacuri, iazuri, bălți sau în zonele mlăștinoase pentru a se hrăni. În cadrul ultimului recensământ realizat în vara anului 2019, specialiștii au constatat că în Republica Moldova sunt peste 400 de cuiburi de cocostârci.