Raport: Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19
Embed:
Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată cu investigarea origini coronavirusului, relatează EFE.
Cercetările arată că au existat cazuri iniţiale care nu aveau legătură cu piaţa Huanan, din Wuhan, iar acum se ştie că în decembrie exista o transmitere considerabilă a virusului în comunitate care, de asemenea, nu poate fi asociată cu acest loc.
Aceste informaţii, puse în perspectivă, "pot sugera că această piaţă nu a fost la originea focarului", notează raportul OMS, prezentat marţi într-o conferinţă de presă online la Geneva.
Aceasta este prima concluzie la care a ajuns misiunea internaţională alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care a lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.
Locul din care s-a răspândit iniţial coronavirusul SARS-CoV-2 rămâne un mister, deoarece, deşi ipoteza pieţei Huanan nu este eliminată total, nu există suficiente dovezi că actuala criză sanitară cu care se confruntă întreaga lume ar fi început de acolo.
"În acest moment, nu se pot trage concluzii ferme privind rolul pieţei Huanan ca origine a focarului sau despre cum infecţia a ajuns în piaţă", se arată într-unul din pasajele raportului.
Mai departe, cercetătorii semnalează că studiile realizate în diferite ţări arată că SARS-CoV-2 ar fi putut să circule cu multe săptămâni înainte ca primul caz să fie detectat la Wuhan.
Acest lucru ar putea sugera "posibilitatea unei circulaţii în alte ţări, ignorată", potrivit raportului, care consideră importantă investigarea acestor cazuri anterioare.
Una dintre afirmaţiile cel mai des invocate de autorităţile chineze este că virusul nu s-a răspândit de la Wuhan, ci că a ajuns aici din alt loc.
Raportul privilegiază ipoteza orginii animale a SARS-CoV-2, dar încă nu s-a stabilit cum a trecut virusul din regnul animal la oameni, scrie agerpres.ro.