Paulo Dybala, Weston McKennie și Arthur, sancționați de club după ce au participat la o petrecere
Sancțiuni dure pentru fotbaliștii lui Juventus, care au participat la o petrecere. Paulo Dybala, Weston McKennie și Arthur au fost excluși din lot pentru următoarea partidă din campionatul Italiei, cu FC Torino.
Cei trei au fost surprinși la o petrecere ilegală în această săptămână.
Starurile "Bătrânei Doamne" s-au întâlnit la vila lui McKennie din Torino, alături de partenerele lor și mai mulți prieteni, iar forțele de ordine ar fi fost alertate de vecini în jurul orei 23:30.
Astfel, după ce au fost amendați pentru încălcarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, Dybala, McKennie și Arthur au primit sentința și din partea clubului.
Paulo Dybala a fost primul care și-a prezentat scuzele pe rețelele de socializare, însă a spus că a fost vorba doar de o cină la vila lui McKennie, nu de o petrecere.
În ultimele zile, Juventus a anunțat că doi dintre fundașii centrali ai echipei, Merih Demiral și Leonardo Bonucci, au fost depistați cu COVID-19 în timpul sau după perioada petrecută la loturile naționale.
Juventus, locul 3 în Serie A, este la 10 puncte de liderul Inter Milano, cu 11 meciuri rămase în acest sezon. În ultima partidă, campioana Italiei a pierdut pe teren propriu în fața echipei lui Artur Ioniță, Benevento, scor 0-1.