ALERTĂ LA CAPITOLIUL din SUA. Un bărbat a lovit intenţionat cu maşina doi poliţişti
Embed:
Alertă maximă în faţa Capitoliului din Statele Unite. Un bărbat a forţat o barieră de securitate a clădirii, a lovit intenţionat cu maşina doi poliţişti, iar apoi a ieşit din vehicul cu un cuţit în mână. Nu a apucat, însă, să rănească pe nimeni întrucât a fost împuşcat mortal de oamenii legii. Din păcate, unul dintre poliţiştii loviţi cu maşina a murit la faţa locului, iar al doilea a fost transportat la spital în stare stabilă.
"Nu credem că este vorba despre un atac terorist, dar vom continua investigaţiile", a spus un polițist.
În urmă cu câteva săptămâni, atacatorul scria pe reţelele de socializare că şi-a pierdut locul de muncă şi că Guvernul vrea să-i controleze minţile. Suspectul a publicat şi câteva filmuleţe în care un controversat cleric şi activist american spunea că Executivul Statelor Unite este principalul inamic al oamenilor de culoare. Jurnaliştii de la CNN au încercat să-l contacteze pe cleric pentru un comentariu, dar acesta nu a fost de găsit.