Continuă scandalul terenului buclucaş de la Botanica. PAS: Platforma DA şi PSRM au format alianţa "Mafiei Imobiliare" în CMC
Consilierii PSRM şi cei din Platforma DA au creat în CMC o alianţă a mafiei imobiliare care promovează şi votează proiecte funciare scandaloase. Acuzaţiile dure sunt lansate de preşedintele fracţiunii PAS, Vasile Grădinaru. Alesul local îi învinuieşte pe foştii parteneri politici din Platforma DA că prin voturile lor ar fi pus umărul la transformarea unui teren de aproape 8 hectare de la Botanica în ghetou, întrucât acolo vor fi construite 20 de blocuri cu până la 20 de etaje.
"Pentru chestii funciare, există alianţa pe care am numit-o noi în Consiliul Municipal "Mafia Imobiliară". Vreau ca oamenii să cunoască că pe rafturile Primăriei aşteaptă vreo 20 de astfel de PUZ-uri, cu încălcări, care urmează să fie trecute, la fel, cu votul PSRM şi Platforma DA", a declarat Vasile Grădinaru.
Declaraţiile lui Vasile Grădinaru vin după ce vineri, aleşii din Platforma DA şi socialiştii au votat împreună două proiecte funciare controversate: unul care prevede reglementarea construcţiilor în centrul istoric şi altul privind modificarea Planului Urbanistic Zonal pentru un teren din preajma Grădinii Botanice, unde va fi construit unui complex rezidenţial cu peste 2000 de apartamente. Dezbaterile dintre consilieri au degenerat atunci în violenţe.
”Mafia imobiliară în acțiune. ”Rebeata” lui Andrei Năstase este mafia imobiliară.”
Preşedintele fracţiunii PAS susţine că unii colegi din CMC ar fi primit apartamente şi bani în schimbul votului, fără să dea nume însă.
"Prin culoarele Primăriei se vorbesc multe, se vorbesc despre apartamente, despre sute de mii de euro. Nu este treaba mea, ca şi consilier municipal, să iau de mână pe doamna Mandatii sau pe altcineva care au lobat acest proiect", spune Grădinaru.
„Eu nu cunosc niciun caz că colegii mei au discutat în privat şi beneficiază de unele oferte de bani, apartamente de la această companie”, a declarat, vicepreşedintele Platformei DA din CMC, Aliona Mandatii.
Vasile Grădinaru mai spune că anume Aliona Mandati, vicepreşedinte al fracţiunii Platforma DA, a făcut lobby pentru proiectul imobiliar de lângă Grădina Botanica, dar PAS a refuzat să-l susţină, pentru că în zonă nu există infrastructura necesară şi că ar aduce prejudicii Primăriei.
"I-am expus şi domnului Macovei, şi doamnei Mandatii, şi tuturor celor care au încercat să promoveze acest proiect de decizie ilegal, dar iată că ei au mers pe altă cale, au insistat şi insistă", susține Grădinaru.
Pe de altă parte, Aliona Mandati spune că proiectul a fost promovat de socialistul Vasile Chirtoca:
"Ştiu că a existat o poziţie, o încercare de la domnul Chirtoca de la socialişti şi nu mai ştiu cine acolo ca să discute"
Vasile Chirtoca, preşedintele Comisiei Funciare din CMC, din care face parte şi Mandatii, laudă proiectul imobiliar cu scandal şi spune că acesta va dezvolta oraşul. Socialistul spune însă că nu a luat niciun leu pentru a vota acest document.
Compania care a solicitat modificarea Planului Urbanistic Zonal este proprietara terenului fostei uzine experimentale de aviaţie civilă. Anterior, agentul economic a privatizat şi spaţiul aferent, după care a obţinut modificarea destinaţiei lotului de 7,8 hectare pentru a putea construi complexul rezidenţial. La privatizare, antreprenorul ar fi plătit pentru un ar cât costă un metru pătrat de locuinţă în sectorul Botanica. Chiar şi cei care au dat undă verde pentru construcţie recunosc că preţul stabilit de actele normative este foarte mic.
"După câte s-a expus şi doamna, la preţul de 770 de euro pentru un ar. Este un preţ foarte mic”, a declarat Mandatii
Potrivit agenţilor imobiliari pe care i-am consultat, terenul respectiv este mult mai valoros, iar agentul economic va obţine profituri foarte mari din vânzarea spaţiilor locative şi comerciale.
Deşi scandalul în jurul proiectului a început acum câteva săptămâni, la şedinţa Primăriei de luni, Ion Ceban a lăsat impresia că nu ştie nimic despre construcţia unui cartier nou cartier lângă Grădina Botanică.
În schimb, edilul se pare că a fost suficient de informat pentru a-i raporta preşedintelui PSRM, Igor Dodon, despre bătaia din CMC pe marginea proiectului imobiliar. După întâlnirea cu Ceban şi consilierii socialişti, Dodon a criticat protestul celor de la PAS menţionând că "sălile de ședințe nu sunt un ring de box, ci o platformă de idei și dezbateri".
Comentariul lui Dodon a fost publicat la doar câteva ore după ce preşedintele Platformei DA, consilierul municipal Andrei Năstase, i-a criticat pe Facebook pe foştii colegi din Blocul "ACUM". El a negat că ar fi intrat în cârdăşie cu PSRM şi i-a numit pe cei din PAS drept "populişti" şi "artizani ai sabotării dezvoltării oraşului."