Ruta suplimentară de troleibuz "D", suplinită cu încă patru unități de transport
facebook
Ruta suplimentară de troleibuz „D" a fost suplinită de astăzi cu încă patru unități de transport. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit primarului, ca urmare a efectuării lucrărilor de reparație a străzii Ion Creangă, este afectată circulația transportului public și deplasarea spre strada Alba Iulia din sectorul Buiucani, acesta fiind motivul pentru care s-a decis suplinirea liniei de transport.
"Pentru ca cetățenii municipiului să dispună de transport rapid și calitativ, ne-am propus să suplinim această rută. Totodată, angajații Serviciului Circulație și Monitoring a RTEC, zilnic monitorizează și informează cetățenii la traseu despre modificărilor operate în orarul și intinerarele troleibuzelor.", a scris Ion Ceban.
Totodată, Ceban a menționat că este analizată posibilitatea de creare a unui coridor verde pe strada Ion Creangă, destinat transportului public, în contextul în care strada se află în reparație.
Itinerarul rutei de troleibuz „D": str. Alba-Iulia, str. Constituției, str. Vasile Lupu, str. Tudor Vladimirescu (uzina „Aschim"), str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, str. Ion Creangă, str. Alba-Iulia.