Se tem că se pot îmbolnăvi de COVID-19 în transportul public. Mai mulți călători din Capitală se plâng pe condițiile din troleibuze
Embed:
Stau cu frica în sân că se pot îmbolnăvi de COVID-19 în transportul public, dar nu au alternativă. Mai mulţi călători din Capitală s-au plâns că troleibuzele sunt murdare, iar de multe ori dezinfectantul lipseşte sau e diluat.
"Nu mă simt în siguranţă. Se observă urme că ei nu dezinfectează sau poate nu se dezinfectează corect. Deseori şi dezinfectantul ăsta de mâini, adică gelul de mâini el nu este."
"Sper că dezinfectează, dar cine îi verifică pe ei."
La una dintre staţiile terminus din oraşul Durleşti am surprins câteva taxatoare care au început să dezinfecteze barele, scaunele şi uşile doar când au văzut echipa de filmare.
"La locul de destinaţie noi trebuie să ştergem toate barele şi să dezinfectăm cinci - zece minute."
În realitate, activitatea s-a încheiat după două minute. Sunt şi călători care nu au pretenţii faţă de modul în care se dezinfectează transportul public.
"La ultima staţie când vine troleibuzul se face dezinfecţie şi iar el se duce. Mi se pare că pentru oraş se face tot ce trebuie."
"După spusele lor, eu mă gândesc că da, se dezinfectează."
Potrivit regulilor, podeaua salonului trebuie spălată o dată pe zi.
"Când suntem la masă, măturăm podeaua, spălăm, facem cu clor dezinfecţie, dar aşa, după fiecare rotaţie ştergem barele. Poate nu reușim la toate scaunele, dar barele numaidecât."
"Folosim soluţie specială de 0,03 soluţie de clorură. Avem dezinfectant pentru mâini special cu care se şterg barele. Este pe bază de alcool de care se foloseşte tot oraşul."
În Parcul de troleibuze numărul 1 vehiculele sunt spălate în întregime pe exterior şi interior de două ori pe zi.
"Mai întâi începem a şterge podurile, pe urmă se spală ferestrele, toate albiturile care sunt murdare şi la urmă avem podeaua. Ajungem la 30, 35 de troleibuze."
"La moment facem dezinfectarea după ce fetele au şters barele. Sub scaune, între încheieturile acestea."
Purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric dă asigurări că în toate unităţile de transport oamenii sunt îndemnaţi să respecte regulile epidemiologice.
"De fiecare dată ei sunt îndemnaţi să îşi dezinfecteze mâinile atunci când urcă şi când coboară, de asemenea să se respecte distanţa socială şi numărul maxim de persoane admise."
Zilnic, pe străzile din Chişinău circulă 323 de troleibuze.