Traficul rutier va fi total suspendat pe o stradă din Capitală, în următoarele 3 weekend-uri. Cum va circula transportul public
Traficul rutier va fi total suspendat pe strada Ion Creangă din Capitală, în următoarele trei weekend-uri. Este vorba de tronsonul cuprins între străzile Alba-Iulia și E. Coca.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, măsura este luată în contextul executării lucrărilor de pozare a rețelelor inginerești, în cadrul proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din municipiul Chișinău, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare".
Astfel, în perioadele 10.04 - 11.04, 17.04 - 18.04 și 24.04 - 25.04, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:
Troleibuze:
- se deschide ruta suplimentară de troleibuz „D" „tur: șos. Balcani - retur: șos. Balcani" cu următorul itinerar: tur: str. Alba-Iulia, str. Constituției, str. Vasile Lupu, str. Tudor Vladimirescu (uzina „Aschim"), str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, Calea Ieșilor, Parcul „Alunelul"; retur: Calea Ieșilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. A. Șciusev, str. C. Stere, str. V. Lupu, str. V. Belinski, str. I. Creangă, str. Alba-Iulia, șos. Balcani. Numărul unităților de transport circulante va fi stabilit conform necesității;
- itinerarul rutei de troleibuz nr. 1 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani - de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. București, str. A. Șciusev, str. Constantin Stere, str. Vasile Lupu, str. Tudor Vladimirescu; în direcția spre centrul urbei - de pe str. Tudor Vladimirescu pe străzile V. Lupu, C. Stere, A. Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
- itinerarul rutei de troleibuz nr. 22 se scurtează de la Piața Dimitrie Cantemir până la parcul "Alunelul";
- itinerarul rutei de troleibuz nr. 21 se scurtează până la Calea Ieșilor (Bariera Sculeni);
Autobuze:
- itinerarul rutei de autobuz nr. 11: de pe str. T. Vladimirescu pe străzile I. Creangă, V. Belinski, I. Pelivan, Alba-Iulia, I. Creangă, T. Vladimirescu și în continuare pe traseul stabilit;
- itinerarul rutei de autobuz nr. 26: în direcția str. Alba-Iulia - de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe străzile S. Lazo, București, A. Șciusev, C. Stere, V. Lupu, V. Belinski, I. Creangă și în continuare pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei: de pe str. I. Creangă pe străzile V. Belinski, V. Lupu, C. Stere, A. Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
Microbuze:
- itinerarul rutelor de microbuz nr. 101, 121, 125, 172 și 174: în direcția str. Alba-Iulia - de pe str. I. Creangă pe str. E. Coca, P. Ceaikovski, V. Belinski, I. Creangă și în continuare pe traseele stabilite; în direcția spre centrul urbei - de pe str. I. Creangă pe str. V. Belinski, I. Radu, E. Coca, I. Creangă și în continuare pe traseele stabilite;
- itinerarul rutei de microbuz nr. 103 în direcția str. Alba-Iulia - de pe str. I. Creangă pe străzile E. Coca, I. Neculce, V. Belinski și în continuare pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei - de pe str. I. Creangă pe străzile V. Belinski, I. Neculce, E. Coca, I. Creangă și în continuare pe traseul stabilit.
În perioada vizată, conducătorii auto sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.