Turneul de Mare Șlem de la Roland Garros a fost amânat cu o săptămână
Embed:
Turneul de Mare Șlem de la Roland Garros a fost amânat cu o săptămână. Federația franceză de tenis a confirmat oficial că competiția se va desfășura între 30 mai și 13 iunie.
Decizia a fost luată pentru a mări șansele ca turneul să se poată juca în fața unui număr cât mai mare posibil de spectatori, dar, totodată, să fie garantată securitatea sanitară a sportivilor și suporterilor.
De menționat că, anul trecut, Open-ul Franței a fost amânat din mai până în septembrie din cauza pandemiei de coronavirus.
De această dată, reprogramarea turneului de la Paris va avea un impact limitat asupra calendarului competițional. Următoarea competiție de Mare Șlem va fi cea de la Wimbledon și se va desfășura între 28 iunie și 11 iulie
Campionii în exercițiu de la Roland Garros, în proba de simplu, sunt spaniolul Rafael Nadal și poloneza Iga Swiatek. Nadal l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovic, iar Swiatek a dispus de americanca Sofia Kenin.