Fermierii ameninţă că vor ieşi din nou în stradă pentru a-şi căuta dreptatea
Embed:
Fermierii ameninţă că vor ieşi din nou în stradă pentru a-şi căuta dreptatea. Autorităţile aşa şi nu le-au îndeplinit toate cerinţele înaintate, iar culmea este că în urma protestelor organizate anul trecut, s-au ales cu o cauză penală. Agricultorii spun că sunt intimidaţi de oamenii legii, care au început audierea participanţilor la manifestaţia din 16 decembrie, inclusiv a celor care au urcat tehnica agricolă pe scările Parlamentului şi au arat gazonul din centrul Capitalei.
SERGIU STEFANCO, fermier:"Noi am recurs la măsurile celea, ca să ajungem în faţa Parlamentului pentru că nimeni absolut nu vroia să discute cu noi. Nimeni! După ce am ajuns cu tractoarele, atunci am fost chemaţi cel puţin la discuţii, şi aţi văzut toate evenimentele, până la urmă am fost amăgiţi, trădaţi, şi aşa mai departe."
VASILE MÎRZENCO, directorul executiv al FARM:"În jur de 25 la sută, 30 la sută, maxim s-a soluţionat."
În jur de 10 fermieri şi mecanizatori au fost chemaţi pentru audieri la poliţie. Sergiu Stefanco din Căuşeni spune că oamenii legii i-au întocmit două acţiuni penale.
SERGIU STEFANCO, fermier:"Ceea ce spun ei, că nu ne-am subordonat forţelor de ordine, am bruscat cu tractorul, am avut un comportament inadecvat. Au fost maltrataţi patru carabinieri. Eu consider că astea îs făcute toate la comandă."
Dacă poliţia nu va înceta aceste acţiuni, agricultorii spun că vor organiza noi proteste. Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova a emis o declaraţie în acest sens pe care au expediat-o autorităţilor centrale.
VASILE MÎRZENCO, directorul executiv al FARM:"Dacă nu se opresc, organele de poliţie, noi ne asumăm răspunderea şi organizăm în plină campanie agricolă de primăvară, un protest amplu pe întreg teritoriul Republicii Moldova."
Poliţia confirmă iniţierea unei cauze penale.
MARIANA BEȚIVU, ofițer de presă, IGP:"Au fost citaţi pentru a fi audiaţi în calitate de bănuiţi o parte dintre agricultorii care au participat la protestul din 16 decembrie 2020 în cadrul cauzei penale pornită pentru huliganism agravat şi aplicarea violenţei nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate faţă de persoana cu funcţie de răspundere."
Ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu nu ne-a spus câţi fermieri sunt vizaţi în cauza penală şi nici ce pedeapsă riscă aceştia. Ministrul de Interne, Pavel Voicu, nu ne-a răspuns la telefon pentru o reacţie. Vara trecută, după un sezon agricol secetos agricultorii moldoveni au ieşit în stradă pentru a cere sprijin din partea statului. Protestele au continuat până la sfârşitul lunii decembrie.