Maia Sandu a transmis un mesaj în care își exprimă regretul privind moartea Prinţul Philip
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat Palatul Buckingham.
Astfel, președintele Republcii Moldova a transmis un mesaj în care își exprimă regretul privind moartea ducelui de Edinburgh.
"Am aflat despre moartea Prințului Philip al Marii Britanii. Să se odihnească în pace. În aceste momente grele le transmit sincere condoleanțe familiei regale, dar și poporului britanic.", a scris Maia Sandu.
Anunțul morții a fost făcut de Casa Regală a Marii Britanii. "Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor", a comunicat Palatul Buckingham.
Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului. Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.
Prinţul Philip s-a căsătorit cu prinţesa Elizabeth în anul 1947, cu cinci ani înaintea ca ea să devină regină. Philip este cel mai longeviv prinţ consort din istoria britanică. Luna trecută, prinţul Philip a fost externat după o procedură cardiacă.
Prinţul Philip şi regina Elizabeth a II-a au patru copii, opt nepoţi şi zece strănepoţi.
Prinţul Philip s-a născut pe Insula elenă Corfu pe 10 iunie 1921. Tatăl său a fost prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei, unul dintre fiii regelui George I al Greciei.