Erdogan: Turcia va oferi Ucrainei orice sprijin pentru a soluţiona conflictul din Donbass
Turcia va oferi Ucrainei orice sprijin pentru a soluţiona conflictul din Donbass. Despre asta a anunţat preşedintele turc, Recep Erdogan, în cadrul unei întâlniri la Istanbul cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski. Reuniunea are loc pe fundalul creşterii tensiunilor dintre ţara vecină şi Rusia din cauza reizbucnirii violenţelor din regiunile Lugansk şi Doneţk.
"Turcia sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Reiterăm că noi nu recunoaştem anexarea Crimeei.", a declarat preşedintele Turciei, Recep Erdogan.
Recep Erdogan şi-a exprimat speranţa ca acest conflict să fie soluţionat paşnic şi în conformitate cu normele internaţionale. Liderul de la Kiev i-a mulţumit omologului său turc pentru sprijin.
"În primul rând am discutat în detalii despre securitatea şi posibilele acţiuni comune în Marea Neagră. Este important să menţionez că viziunile noastre sunt aceleaşi atât în ceea ce priveşte pericolele de acolo, cât şi modalitatea prin care am putea reacţiona la ele.", a comunicat preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.
Turcia, membră NATO, a avut o strânsă cooperare cu Rusia în ceea ce privește conflictele din Siria, Libia și Nagorno-Karabakh, precum și în domeniile apărării și energiei, dar mereu a criticat anexarea ilegală a Crimeei. În ultimele săptămâni, în Ucraina au început să crească temerile legate de o eventuală escaladare a conflictului din Donbass. Acestea sunt legate în special de trupele pe care Rusia le-a mobilizat în apropierea graniţei ucrainene, dar şi în peninsula Crimeea. Drept reacţie, Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Statele Unite şi-au manifestat îngrijorarea şi sprijinul pentru Kiev. Moscova nu a negat faptul că a mobilizat trupe în apropiere de Ucraina, dar susţine că acţiunile sale nu au ca scop ameninţarea nimănui. Săptămâna trecută, patru soldaţi ucraineni au fost ucişi, iar şapte au fost răniţi în urma confruntărilor cu separatiştii proruşi din Donbass. Aceasta a fost cea mai sângeroasă confruntare de la începutul anului.