Câștiguri de un milion de lei la show-ul Loteria Naţională. Cu ce premii au plecat participanții
sursa foto: publika.md
Aproape un milion de lei! Aceasta este suma câştigurilor obţinută la show-ul Loteria Naţională din 4 aprilie. Fie că au plecat acasă cu un automobil nou-nouţ sau cu zeci de mii de lei, participanţii au spus că cel mai mare câştig este experienţa pe care au trăit-o în platoul de la PRIME.
Cheile automobilului au ajuns la Irina Zubatîi din oraşul Sîngerei. Femeia a învins în runda „La un pas de noroc”.
„ Emoţii foarte mari, sunt bucuroasă. Am ştiut că o să câştig, speram. Cred că îmi aduce noroc iconiţa de la mînă de la Mănăstirea Căpriana. ”, a spus participanta, Irina Zubatîi.
Daniela Beregoi din Capitală a câştigat 130 de mii de lei la„Seifuri”. Ea nu este singura norocoasă din familie. Acum un an, soţul ei a adus în casă 105 mii lei, după ce a participat la campania „Bani la greu” .
„ Noi aşa şi am preconizat, că venim să jucăm la jocul Seifuri şi iată că aşa şi s-a întâmplat. Vom achita o bună parte din creditul ipotecar pe care-l avem. ”, a spus participanta, Daniela Beregoi.
Ana Prepelița din satul Ţahnăuţi, raionul Rezina, a câştigat 20 de mii de lei, iar actrița Teatrul Satiricus, Nina Toderico, s-a îmbogăţit cu 200 000 de lei, plus o călătorie pentru două persoane la Verona.
„ Mă simt fericită şi norocoasă. Cândva ziceam că nu cred în noroc, dar azi am văzut că am noroc.”, a menționat participanta, Nina Toderico.
Tradițional, ceilalți participanți ai celui mai generos show au primit premii garantate – câte 10 000 de lei, câte un bilet de loterie și vouchere de 1000 de lei pentru pariuri sportive și bilete electronice pe 7777.md. Show-ul TV ”Loteria Națională” poate fi urmărit şi la Publika TV, în fiecare duminică, de la ora 20.00.