Belgia redeschide luni granițele pentru călătoriile neesenţiale
Belgia redeschide luni granițele pentru călătoriile neesenţiale, a anunţat miercuri prim-ministrul Alexander De Croo. Trecerea frontierei pentru turism sau în orice alt scop neesenţial era interzisă de la sfârşitul lui ianuarie din cauza pandemiei.
Interdicţia călătoriilor în UE, care a fost criticată de Comisia Europeană, va fi 'ridicată duminică seara', termenul limită din ordinul ministerial care o instituise. Totuşi, călătoriile neesenţiale în Uniunea Europeană vor rămâne 'nerecomandate', a precizat liderul liberal flamand, citat de Agerpres.
În ce priveşte deplasările în afara UE, rămân în vigoare regulile europene.
Data de luni, 19 aprilie, coincide cu reluarea cursurilor şcolare după vacanţa de Paşte, în care guvernul a dorit să evite la maximum deplasările populaţiei peste hotare.
De luni, călătoriile în UE vor fi posibile, însă la revenire vor exista reguli 'foarte stricte', a avertizat premierul, potrivit digi24.
La revenirea dintr-o 'zonă roşie', vor rămâne obligatorii intrarea în carantină - verificată, la nevoie, prin controale ale poliţiei - şi teste PCR în prima şi a şaptea zi de izolare, a precizat De Croo.
Comisarul european Didier Reynders a salutat miercuri o decizie pentru 'menţinerea respectării liberei circulaţii în interiorul UE'.
Interdicţia de intrare şi ieşire din Belgia nu se referea la lucrătorii transfrontalieri, nici la deplasările imperioase din motive familiale sau profesionale.
Ea fusese adoptată printr-un ordin ministerial care a fost prelungit ulterior de mai multe ori, la fel ca majoritatea restricţiilor anti-COVID-19 în vigoare în Belgia.
Ridicarea interdicţiei era aşteptată mai ales de sectorul transporturilor aeriene şi de agenţiile de voiaj, foarte afectate de pandemie.