O parte dintre elevii din Chișinău au revenit de astăzi la ore
O parte dintre elevii din Capitală au revenit de luni la ore. Este vorba despre cei din clasele primare, a cincea, a nouă și a 12-a. De asemenea, şi copiii din Orhei au revenit în sălile de clasă, iar de marţi vor merge la şcoală elevii claselor primare şi absolvente din municipiul Bălţi. În raionul Ialoveni, procesul educaţional a fost reluat de săptămâna trecută. Autorităţile susţin că alte trei şcoli şi 79 de clase din ţară au fost plasate în carantină săptămâna trecută din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri de COVID-19.
Potrivit Ministerului Educaţiei, 437 de instituţii de învăţământ activează în regim online, 290 cu prezența elevilor, iar 513 şcoli îşi desfăşoară procesul educaţional conform modelului mixt, cu participarea elevilor din clasele primare și a celor absolvente.
Autorităţile au anunţat că 154 de elevi sunt bolnavi de COVID-19, iar peste 1200 se află în regim de autoizolare. De asemenea, 171 de cadre didactice s-au infectat cu noul coronavirus, iar 35 sunt plasaţi în carantină. Totodată, 88 de persoane dintre cadrele auxiliare au fost depistate pozitiv săptămâna trecută.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în perioada 12-16 aprilie, în universităţile din ţară s-au îmbolnăvit doi studenți, trei profesori didactice și patru oameni din personalul auxiliar s-au îmbolnăvit de COVID-19.
În învăţământul profesional tehnic au fost confirmaţi 14 de elevi, cinci cadre didactice și 13 auxiliare. De asemenea, 24 de grădiniţe sunt închise, după ce 21 de copii s-au infectat cu noul coronavirus, iar aproape 2000 se află în autoizolare. Totodată, 117 cadre didactice din învăţământul preşcolar au fost diagnosticate pozitiv, iar 152 sunt plasate în carantină. Din personalul auxiliar au fost infectate cu noul virus 111 persoane, iar alte 189 se află în autoizolare.