Semnal de alarmă al OMS. Superbacteriile ar putea ucide milioane de oameni până în 2050
Superbacteriile rezistente la antibiotice ucid zeci de mii de oameni anual, iar numărul acesta ar putea crește la câteva milioane în 30 de ani, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Niciunul dintre cele 43 de medicamente antibiotice existente nu are eficiență în fața celor mai periculoase 13 bacterii cunoscute.
Potrivit unui raport recent al OMS, niciunul dintre antibioticele dezvoltate până în prezent nu este suficient de puternic pentru a combate bacteriile rezistente la medicamente, potrivit Mediafax.
Mai mult, raportul arată că producţia de antibiotice este aproape statică. Doar câteva medicamente noi au fost aprobate de autorităţile de reglementare în ultimii ani. Cele mai multe dintre acestea oferă puţine beneficii sau sunt variaţii ale claselor de medicamente antibiotice descoperite în anii 1980.
O serie de companii farmaceutice au renunţat cu totul la dezvoltarea antibioticelor, deoarece nu este o industrie rentabilă.
Experţii vorbesc în principal despre bacteriile care cauzează pneumonie sau sepsis. Ele devin din ce în ce mai rezistente la medicamentele existente, proces care a fost accelerat de utilizarea abuzivă a antibioticelor la oameni şi animale.
Impactul RAM este cel mai evident în ţările mai sărace şi în rândul bătrânilor şi copiilor mici. De exemplu, aproximativ 30% dintre nou-născuţii cu sepsis mor, deoarece infecţiile lor pot rezista la mai multe antibiotice.
Experţii OMS sunt îngrijoraţi de aceste bacterii şi spun că prin rezistenţa lor la medicamente se aşteaptă să ucidă milioane de oameni până în 2050.
Coordonatorul OMS pentru divizia de studiere a rezistenţei antibacteriene a sugerat înfiinţarea unui mecanism mondial. Speră că în felul acesta va permite strângerea de fonduri pentru a combate rezistenţa bacteriilor, după modelul acţiunilor întreprinse pentru a dezvolta vaccinurile anti-COVID-19.