Restricţiile propuse de Angela Merkel sunt contestate la Curtea Constituţională. Acestea ar putea fi amânate
Legea privind uniformizarea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice în Germania, aprobată de Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului, la iniţiativa cancelarului Angela Merkel, a fost contestată deja la Curtea Constituţională, iar, pe parcursul procedurii, proiectul nu va putea fi promulgat, informează Mediafax.
Sesizarea privind încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie intervine în contextul în care Bundesratul, Camera superioară a Parlamentului german, intenţionează să aprobe joi controversatul proiect de lege, aprobat deja miercuri de Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului.
Procedura de la Curtea Constituţională ar putea bloca promulgarea proiectului de lege de către preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
Guverul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii
Bundestagul a aprobat, miercuri după-amiază, noile restricţii antiepidemice, în pofida protestelor violente de la Berlin, în cursul cărora au fost reţinute 150 de persoane. Protestatarii au cerut demisia cancelarului Angela Merkel, respectarea drepturilor şi oprirea "dictaturii".
Guvernul Germaniei a aprobat, săptămâna trecută, un proiect care prevede intensificarea şi uniformizarea restricţiilor antiepidemice, cancelarul Angela Merkel argumentând că "situaţia este gravă" şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă. Pentru a intra în vigoare, proiectul are nevoie de aprobarea Parlamentului.
Guverul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată. Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat, închiderea şcolilor şi a restaurantelor. De asemenea, sunt prevăzute norme privind accesul în magazine, în anumite situaţii fiind necesare rezultate negative la teste anticoronavirus.