Moldovenii care dețin pașaport românesc vor putea merge peste Prut fără să stea în carantină
România a exclus Republica Moldova de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. În aceste condiții, moldovenii care dețin pașaport românesc și care vor planifica să călătorească în România vor fi scutiți de izolare sau carantină. Hotărârea a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență şi intră în vigoare începând de astăzi.
Moldovenii care deţin doar paşaport moldovenesc, au, însă, în continuare, interdicţia de a intra în ţara vecină, aşa cum prevede o hotărâre anterioară a autorităţilor române. Excepţie fac moldovenii care au membri de familie de naţionalitate română, cei care posedă un permis de şedere peste Prut, persoanele care se deplasează în interes profesional sau la studii, membri ai misiunilor diplomatice, dar şi cei care ajung cu scop de tranzitare. Atât cei cu paşaport românesc, cât şi moldovenii care au dreptul să intre pe teritoriul României, nu vor sta în carantină doar dacă în ultimele 14 zile nu au fost în țări din zona cu risc epidemiologic ridicat.
Pe listă au fost introduse mai multe țări, printre care și Germania sau Statele Unite și a ieșit Republica Moldova, scrie digi24.ro.
Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată joi, la propunerea CNSU. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile. De asemnea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile.
Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.