Cheltuielile pentru consumul energiei electrice pentru lunile aprilie şi mai vor fi compensate
Statul va compensa cheltuielile pentru consumul de energie electrică în perioada stării de urgenţă, pentru lunile aprilie şi mai. Deputații au votat în lectură finală proiectul de lege în acest sens, inițiat de PSRM, în lipsa avizului din partea Guvernului.
"Avizul Guvernului pe marginea acestui proiect de lege, nu este. Propune plenului Parlamentului examinarea şi adoptarea proiectului de lege în lectura a doua."
"Cu 66 de voturi proiectul este votat."
Suma compensației constituie 214 lei lunar, iar în lista beneficiarilor se regăsesc toate gospodăriile casnice. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat, iar pentru asta au fost prevăzuţi 500 de milioane de lei. În şedinţa trecută, aprobarea proiectului respectiv în primă lectură a stârnit un val de reacţii în rândul aleşilor poporului. Majoritatea dintre ei au calificat iniţiativa socialiştilor drept una cu tentă electorală. Unii au precizat că statul trebuie să compenseze doar cheltuielile celor care au nevoie de ajutoare sociale. Cu o reacţie a venit atunci şi Premier Energy, care a menționat că acest proiect a fost aprobat fără a fi discutat în spațiul public. Mai mult decât atât, nu a fost consultat nici cu ANRE.
Furnizorul a mai menționat că întreruperea disciplinei de plată lunară a facturii de energie electrică nu contribuie la cultivarea unei culturi de responsabilitate a plății și gestiune eficientă a consumului individual prin economisirea de energie, deoarece, ceea ce nu este plătit sau pare să nu fie plătit din buzunarul propriu, nu este apreciat la justa valoare.