Mesajele autorităților de Ziua Drapelului de Stat: La mulţi ani, Tricolor! La mulți ani, Republica Moldova
Republica Moldova marchează, astăzi, Ziua Drapelului. Pentru prima dată, tricolorul a fost arborat pe cupola Parlamentului de către regretatul deputat Gheorghe Ghimpu, în 27 aprilie 1990. 20 de ani mai târziu, Legislativul a declarat această dată drept Ziua Drapelului de Stat. La sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut, tricolorul a devenit simbol al renaşterii naţionale. Drapele tricolore au fost purtate la mitingurile Frontului Popular din Moldova, dar şi la Marile Adunări Naţionale.
Şeful statului, Maia Sandu a scris pe facebook că Ziua Drapelului de Stat este o bună ocazie de a reflecta asupra valorilor noastre și a configura viitorul comun pe care dorim să-l construim în această țară.
"Vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca toți cetățenii Republicii Moldova - purtătorii suveranității - să-și construiască o viață pașnică și prosperă, trăită cu demnitate, în țara lor", a conchis Maia Sandu.
Şi preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut un mesaj pentru moldoveni.
"Felicit toți cetățenii cu ocazia acestei sărbători și îi îndemn să fie mândri de simbolurile statului, oriunde s-ar afla, iar măreția Drapelului nostru să crească odată cu dezvoltarea țării și creșterea bunăstării poporului Republicii Moldova", a scris şefa Legislativului.
Iar premierul interimar, Aureliu Ciocoi, i-a îndemnat pe toţi cetăţenii din ţară şi din diasporă, să cinstească aşa cum se cuvine Tricolorul.
"Drapelul de Stat rămâne sinonim cu libertatea, deschiderea, cooperarea și perpetuarea noastră ca popor. La mulţi ani, Tricolor! La mulți ani, Republica Moldova!", a menţionat Ciocoi.
Drapelul de Stat a fost arborat şi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
"Pentru drapel s-au dus lupte, pentru drapel s-au adus jertfe. Simbolul drapelului este mult mai înalt decât este ca şi obiect el", a precizat Mihail Harabagiu, şeful IGSU.
Şi Inspectoratul General al Poliţiei a venit cu o felicitare inedită. Instituţia a postat o fotografie cu mascaţii de la Fulger urcaţi pe o clădire cu drapelul în mâini.