Australia îşi modernizează bazele militare şi extinde exerciţiile militare cu SUA
Foto simbol
Australia va cheltui 747 milioane de dolari australieni (580 milioane dolari SUA) pentru modernizarea a patru baze militare din nordul ţării şi extinderea exerciţiilor militare cu SUA, scrie agerpres.
Banii vor fi folosiţi între altele pentru prelungirea unei piste astfel încât să poată susţine aeronave de dimensiuni mai mari, pentru renovarea unor poligoane şi construirea de noi facilităţi destinate personalului militar american.
"Prin cooperarea cu Statele Unite, cu aliaţii şi vecinii noştri din regiunea Indo-Pacific vom continua să promovăm interesele Australiei, investind în forţele armate australiene", afirmă premierul Scott Morrison, într-un mesaj pe care urmează să îl facă public miercuri şi la care Reuters a avut acces.
"Obiectivul nostru este susţinerea păcii, stabilităţii şi a unei regiuni Indo-Pacifice libere şi deschise, într-o ordine mondială ce favorizează libertatea", se adaugă în documentul citat.
Procesul de modernizare va începe în cursul acestui an, urmând să se încheie în 2026.
Australia şi SUA organizează manevre militare bienale, următoarea rundă fiind prevăzută să înceapă în august. De regulă la aceste exerciţii iau parte peste 30.000 de militari.
Anunţul de miercuri vine în contextul în care unul din cei mai importanţi responsabili din cabinetul australian, ministrul de interne Mike Pezzullo, a atenţionat zilele trecute că democraţiile liberale trebuie să fie pregătite pentru război. Deşi nu a precizat ce l-a determinat să lanseze acest avertisment, el urmează după o deteriorare drastică a relaţiilor Australiei cu China şi creşterea tensiunilor regionale în legătură cu Taiwanul.