Au ajuns pe mâna oamenilor legii. Doi bărbați de 31 și respectiv 33 de ani, care se aflau în căutare în baza sentințelor judecătorești au fost reținuți de polițiști.
În primul caz, bărbatul de 31 de ani, se afla în căutare pentru escrocherie, fiind condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare de tip închis. Individul se eschiva de solicitarea organelor de drept de a se prezenta pentru ispășirea pedepsei.
Iar cel de-al doilea bărbat se afla în căutare de către forțele de ordine, fiind condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor.
Drept urmare, bărbații au fost reținuți de către oamenii legii și urmează să-și ispășească pedepsele prevăzute în deciziile judecătorești.