Vlad Filat pleacă de la conducerea PLDM. Cine va asigura interimatul
Vlad Filat pleacă de la conducerea Partidului Liberal Democrat din Moldova, formaţiune pe care a fondat-o în octombrie 2007. Decizia a fost luată de Consiliul Național Politic, care a avut loc ieri. Informaţia ne-a fost confirmată de secretarul general al PLDM, Alexandru Fetescu.
Totodată, membrii partidului au decis că interimatul conducerii va fi asigurat de către vicepreşedintele PLDM, Alexandru Bujorean.
Amintim că, Vlad Filat a fost reales în funcția de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova la 16 august 2020, la aproape opt luni de când a fost eliberat din penitenciar, după aproximativ patru ani de detenție. Fostul premier Vlad Filat a fost reţinut în 2015, iar până în 2019 s-a aflat în detenţie. În 2016, a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă în proporţii deosebit de mari și trafic de influență. Vlad Filat pledează nevinovat. Prin urmare, în data de 3 decembrie 2019, după mai bine de patru ani petrecuți după gratii, a fost eliberat din pușcărie. Pedeapsa i-a fost redusă cu 709 zile, prin două decizii, din 30 iulie şi 28 octombrie, de către Judecătoria Chişinău cu sediul Ciocana.