Biden:"În doar o sută de zile, vă pot spune: America se întoarce din nou, America din nou înaintează ”
100 de zile de președinție: Joe Biden s-a adresat ambelor camere ale Congresului SUA. Subiectul principal al discursului președintelui a fost problemele interne ale Statelor Unite: economia, lupta împotriva violenței poliției și a nedreptății rasiale, înăsprirea regulilor de circulație a armelor în țară.
"În doar o sută de zile, vă pot spune: America se întoarce din nou, America din nou înaintează ”.
În plus, Biden a cerut parlamentarilor să sprijine noul său proiect de ajutorare a americanilor, fiind estimat la aproape 2 trilioane de dolari.
"Vom face tot posibilul, iar concetățenii noștri vor primi cecuri de 1.400 de dolari drept ajutor, acest lucru se referă la 85% dintre americani. Peste 160 de milioane dintre aceste cecuri sunt deja în drum spre familiile americane. Acest lucru pentru o perioadă inițială le va sprijini și le va face viața mai ușoară .
Acesta include, de asemenea, asistența medicală a copiilor, majorarea plăților pentru concediul de maternitate și cel medical, plata asigurărilor de sănătate pentru cei săraci, crearea centrelor de zi gratuite și școlarizarea gratuită timp de doi ani în colegiile municipale pentru toți americanii.
Cel de-al 46-lea președinte al Americii a menționat că în primele 100 de zile de la inaugurare, administrația sa a reușit să limiteze răspândirea epidemiei de coronavirus.
Biden s-a referit, de asemenea, la probleme de politică externă. El a menționat dezacordurile dintre Statele Unite și China, a numit țările pe care le consideră principalii oponenți ai SUA - Coreea de Nord, Iran și Rusia și, de asemenea, a declarat că Statele Unite au răspuns proporțional autorităților rusești pentru implicarea în alegeri și atacurile hackerilor.
"În ceea ce privește Rusia, i-am spus foarte clar lui Putin că, deși nu căutăm escaladare, acțiunile întreprinse de Rusia vor avea consecințe".
Kremlinul nu a comentat încă discursul președintelui american, dar Consiliul Federației a reacționat la declarația lui Biden. Vicepreședintele Konstantin Kosacev a spus că „în general, sunt niște declarații încurajatoare, dacă în fiecare caz nu ar fi fost însoțite de condiții conexe și amenințări de aplicare a forței dacă acestea nu sunt îndeplinite”.
Discursul lui Biden a durat peste o oră. Doar 200 de legislatori au fost prezenți, restul au urmat discursul președintelui prin video. E de menționat că, pentru prima dată în istoria țării, o femeie, Kamala Harris, este în funcție de vicepreședinte.