Lumea va cheltui 157 miliarde de dolari pentru vaccinuri anti-COVID până în 2025
Cheltuielile globale totale pentru vaccinuri COVID-19 sunt prognozate să ajungă la 157 miliarde de dolari până în 2025, stimulate de programele de vaccinare în masă care sunt în derulare şi rapelurile care ar urma să fie făcute odată la doi ani, arată un raport publicat joi de firma americană de consultanţă IQVIA Holdings, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.
IQVIA, care furnizează date şi analize pentru industria de sănătate, se aşteaptă ca primul val de vaccinuri COVID-19 să ajungă la aproximativ 70% din populaţia lumii până la finele lui 2022. Cel mai probabil, rapelurile vor urma vaccinărilor iniţiale odată la doi ani, pe baza datelor disponibile în prezent cu privire la durata efectului vaccinurilor.
La începutul acestei luni, un oficial de la Casa Albă a spus că SUA se pregătesc pentru posibilitatea în care va fi nevoie de un rapel după nouă până la 12 luni după ce oamenii vor primi prima lor inoculare împotriva COVID-19. Compania farmaceutică Pfizer Inc a informat la rândul său că ar putea fi nevoie de o nouă doză de vaccin în decurs de 12 luni.
Cheltuielile cu vaccinurile sunt prognozate să atingă cel mai ridicat nivel în acest an, de 54 miliarde de dolari, ca urmare a campaniilor extinse de vaccinare care sunt în derulare la nivel mondial. În următorii ani aceste cheltuieli sunt aşteptate să scadă pentru a ajunge la 11 miliarde de dolari în 2025, pe măsură ce competiţia crescută şi volumul vaccinurilor disponibile vor conduce la scăderea preţurilor, a declarat vice-preşedintele IQVIA, Murray Aitken.
Aceste estimări de creştere meteorică a vânzărilor pentru o nouă clasă de medicamente sau vaccinuri sunt fără precedent, dar aduc aminte de cele 130 de miliarde de dolari cheltuite pentru noi tratamente de hepatita C între 2014 şi 2020, susţine Aitken.
Cheltuielile preconizate pentru vaccinurile COVID-19 reprezintă 2% din cele aproximativ 7.000 de miliarde de dolari reprezentând cheltuielile preconizate pentru toate medicamentele pe bază de reţetă până în 2025.
Raportul IQVIA adaugă că dacă ar fi excluse costurile cu vaccinurile COVID-19, cheltuielile totale cu medicamentele în perioada 2020-2025 ar fi fost cu 68 de miliarde de dolari mai mici decât ar fi fost fără pandemie.
Coronavirusul a provocat perturbări majore în vizitele la doctori, în procedurile şi utilizarea medicamentelor, conducând în primele zile la acumularea de stocuri pentru unele medicamente, urmate ulterior de o revenire la o evoluţie mai apropiat de normalitate, precizează IQVIA.
"Chiar dacă vaccinurile COVID-19 vor costa 157 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, acesta este un preţ foarte mic de plătit comparativ cu costul uman al pandemiei", subliniază Murray Aitken.