Mesajul președintelui Legislativului Zinaida Greceanîi cu prilejul Sfintelor sărbători pascale:
“Dragi concetățeni, Învierea lui Iisus Hristos ne aduce bucurie, speranță și încredere. Este minunat să știm că suntem ocrotiți de această putere divină! Eu vă doresc ca Dumneavoastră și toți cei care vă sunt dragi, oriunde s-ar afla în aceste clipe, să fie protejați și călăuziți de ea. Atunci când ne susținem reciproc, eforturile noastre se încununează cu succes, inclusiv în cele mai grele încercări.
Vă doresc să petreceți sărbătorile pascale în liniște, iar frumoasele tradiții să se regăsească în familiile Dumneavoastră și să vă încălzească sufletele.
Cerul albastru și ploaia cuminte de primăvară să vă aducă roadă bogată, belșug în casă și să vă binecuvânteze gândurile și dorințele.
Un Paște fericit și liniștit tuturor!”