Italia renunță la carantină. Noi condiții de intrare în această țară, din 15 mai
Autoritățile italiene vor elimina carantina din 15 mai pentru toți cei care ajung pe teritoriul Italiei. La această dată va expira o ordonanță privind carantina, iar responsabilii nu vor să o mai prelungească, scrie b1.ro.
Din 15 mai, notează rotalianul.ro, cei din Uniunea Europeană, SUA şi Israel care vor dori să ajungă în Italia vor trebui să îndeplinează una din următoarele condiții:
- Să aibă certificat de vaccinare.
- Un act din care să rezulte că au avut COVID-19 şi s-a vindecat.
- Un test COVID negativ, făcut cu cel mult 48 de ore înainte.
Adeverința de vaccinare va fi valabilă şase luni de la rapel sau de la doza unică, în cazul serului Johnson & Johnson.
În prezent, persoanele care ajung în Italia din UE sau Marea Britanie trebuie să stea cinci zile în carantină și să prezinte un test COVID-19 negativ. Pentru cei care vin din Brazilia, India, Bangladesh și Sri Lanka intrarea în Italia este interzisă. Pentru restul cetățenilor din afara UE, durata carantinei variază între cinci și zece zile.