Imagini de groază. Zeci de cadavre au fost aduse la mal de apele fluviului Gange în statul Bihar din nordul Indiei
Zeci de cadavre au fost aduse la mal de apele fluviului Gange în statul Bihar din nordul Indiei. Presa locală scrie că ar fi vorba de oameni săraci morţi din cauza COVID-19 ale căror rude nu aveau bani pentru incinerare.
Autoritățile locale cred că victimele provin din statul vecin Uttar Pradesh. S-a luat decizia ca toate corpurile recuperate să fie incinerate pe cheltuiala statului. În același timp, medicii îndeamnă populația să nu mai utilizeze leacuri băbeşti ca remediu împotriva COVID-19.
Potrivit Reuters, în statul Gujarat, oamenii își acoperă corpurile cu balegă de vacă în speranța că le va spori imunitatea. Vaca este considerată un animal sacru, iar oamenii consideră că excrementele ei ar avea proprietăți medicinale. Experții atrag atenţia că fecalele sunt o sursă de infecție.
În India s-au înregistrat până acum aproape 23 de milioane de cazuri de COVID-19, iar bilanţul deceselor a depăşit 250 de mii.