Poliţia anchetează mai multe atacuri la sinagogi din vestul Germaniei
Foto simbol
Poliţia anchetează mai multe atacuri care au avut loc în noaptea de marţi spre miercuri la sinagogi din vestul Germaniei şi care ar putea avea legătură cu actuala criză din Israel, transmite Agerpres.
Potrivit poliţiei, au fost începute proceduri împotriva a 13 persoane care sunt bănuite că ar fi participat la incendierea unui drapel al statului Israel în faţa unei sinagogi din Munster.
Preşedintele comunităţii evreieşti din acest oraş, Sharon Fehr, a mulţumit poliţiei pentru rapiditatea cu care a reacţionat atunci când locuitorii din zonă au sunat să anunţe că în faţa sinagogii un drapel al Israelului fusese incendiat.
''Probabil că intervenţia rapidă a poliţiei a împiedicat ca situaţia să degenereze'', a declarat Fehr pentru cotidianul Judische Allgemeine. ''Vreau să le mulţumesc şi locuitorilor din zonă care au anunţat poliţia pentru a încerca să evite arderea drapelului israelian'', a adăugat el.
În Bonn, un atac cu pietre a provocat pagube la faţada unei sinagogi. Trei persoane au fost reţinute. Şi aici a fost incendiat un drapel israelian.
Luni, poliţia din Dusseldorf a deschis o anchetă pentru un atac cu dispozitiv incendiar asupra unui monument ridicat pe locul în care se afla cândva o sinagogă distrusă în perioada nazistă. Persoanele anchetate sunt de origine arabă, iar în sinagoga din Bonn au fost descoperite înscrisuri în limba arabă.