Venezuela cere Spaniei extrădarea unui important opozant al regimului Maduro
Curtea Supremă a Venezuelei a cerut extrădarea opozantului Leopoldo Lopez, condamnat de justiţia venezueleană la 14 ani de închisoare, în contextul manifestaţiilor împotriva regimului lui Nicolas Maduro, şi refugiat de şapte luni în Spania, informează joi AFP.
"Curtea Supremă (...) cere Regatului Spaniei extrădarea cetăţeanului Leopoldo Eduardo Lopez Mendoza, pentru ca acesta să ispăşească restul pedepsei la care a fost condamnat, de 8 ani, 6 luni, 25 de zile şi 12 ore", se spune într-un comunicat al Curţii.
Persoană marcantă a opoziţiei şi primar al Chacao, cartier select din Caracas, Lopez a fost condamnat în 2015 la 14 ani de închisoare pentru incitare la violenţă în timpul manifestaţiilor împotriva lui Maduro, soldate cu 43 de morţi şi peste 3.000 de răniţi în 2014.
În 2017 el a fost plasat în arest la domiciliu şi apoi a participat la lovitura de stat ratată a unui grup de militari împotriva lui Maduro, în aprilie 2019. După eşuarea loviturii de stat, el s-a refugiat la ambasada Spaniei, unde a rămas până în octombrie 2020.
Acest caz a provocat mari tensiuni între Madrid şi Caracas, care şi-a revizuit relaţiile cu Spania. La câteva zile după ce Lopez a sosit la Madrid, Spania şi-a înlocuit ambasadorul cu un însărcinat cu afaceri, susţinând că nu recunoaşte legitimitatea lui Maduro.
În martie, secretarul de stat al Spaniei pentru America Latină pe lângă Ministerul de Externe, Cristina Gallach, a reuşit să facă să mai scadă tensiunile, deplasându-se la Caracas unde a avut întrevederi atât cu opoziţia, cât şi cu membri ai guvernului.
Lopez, care locuieşte la Madrid, nu a reacţionat deocamdată la cererea de extrădare.