Conor McGregor, cel mai bine plătit sportiv al anului 2020 s-a clasat pe primul loc în topul publicat de celebra revistă Forbes
Luptătorul irlandez Conor McGregor a fost cel mai bine plătit sportiv al anului 2020. Starul din UFC a acumulat venituri de 180 de milioane de dolari și s-a clasat pe primul loc în topul publicat de celebra revistă Forbes.
Interesant este că McGregor a obținut 22 de milioane din lupta cu Donald Cerrone din luna ianuarie a anului trecut, iar cea mai mare parte a banilor au venit din acitivățile sale comerciale, în special din vânzarea acțiunilor deținute la o marcă de whisky.
Pe locul secund în clasamentul Forbes este fotbalistul argentinian Lionel Messi, de la FC Barcelona, care a avut venituri de 130 de milioane de dolari anul trecut. Marele lui rival, Cristiano Ronaldo, de la Juventus Torino și-a umplut conturile cu 120 de milioane.
Pe locul patru s-a clasat jucătorul de fotbal american Dak Prescott, care evoluează la Dallas Cowboys, cu încasări de 107,5 milioane de dolari, iar pe treapta a 5-a este baschetbalistul LeBron James, de la Los Angeles Lakers, care a obținut 96,5 milioane.
În Top 10 al celor mai bine plătiți sportivi din lume ai anului trecut se mai află fotbalist Neymar, tenismanul Roger Federer, campionul din Formula 1 Lewis Hamilton, starul fotbalului american Tom Brady și baschetbalistul Kevin Durant.