Motivul pentru care partida dintre Petrocub Hâncești și Speranța Nisporeni nu a avut loc
Un meci din etapa a 33-a a Diviziei Naționale de fotbal nu s-a mai disputat. Partida dintre Petrocub Hâncești și Speranța Nisporeni nu a avut loc din cauza neprezentării echipei vizitatoare.
Comitetul de Competiții al Federației Moldovenești de Fotbal urmează să ia o decizie referitoare la acest caz, însă e cunoscut faptul că Speranța riscă să piardă meciul la masa verde cu scorul de 0-3 și să fie amendată.
În schimb, partida dintre FC Florești și Sfântul Gheorghe Suruceni s-a disputat și s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 4-0. Roman Volkov a fost eroul „sfinților”, cu un hat-trick. Încă un gol și l-a trecut în cont Mihail Ghecev.
„Meciul a fost destul de ușor. Băieții au fost descătușați. În unele momente nu au jucat la maxim, dar nu știu dacă e vina lor. Poate așa a fost ritmul jocului.”, a spus antrenorul Sf. Gheorghe Suruceni, Serghei Cebotari.
Sfântul Gheorghe Suruceni este pe locul patru în clasament, însă mai păstrează șanse să urce pe podium. Diferența dintre Milsami Orhei, care este pe locul trei acum, este de trei puncte și mai sunt trei etape de disputat.