Asistenta medicală care l-a îngrijit pe Boris Johnson a demisionat în semn de protest
Asistenta medicală care l-a îngrijit pe Boris Johnson, după ce a ajuns la terapie intensivă cu simptome grave de Covid-19, a demisionat. Jenny McGee spune că este dezamăgită de „lipsa de respect” arătată de guvern față de angajații din domeniul sănătății.
Jenny McGee, care l-a îngrijit pe Boris Johnson timp de două zile, cât a stat la terapie intensivă, a dezvăluit și că angajații acestuia au încercat să o convingă să apară într-o fotografie prin care se voia să se mulțumească sistemului de sănătate în timpul unei vizite la Downing Street, care ar fi trebuit să fie discretă.
„Nu suntem respectaţi şi nu primim salariul pe care îl merităm. M-am săturat. Aşa că mi-am depus demisia”, a spus Jenny McGee, ca răspuns la propunerea guvernului de a creşte salariile din Sănătate cu 1%, conform Digi24.
„Multe asistente cred că guvernul nu a gestionat foarte bine criza de COVID - indecis, mesaje ambiguee. Este foarte supărător”, a adăugat McGee.
Asistenta a făcut aceste declarații într-un documentar despre cele 15 luni de Covid în Marea Britanie.
O cercetare realizată anul trecut de către Colegiul Regal al Asistenţilor arată că din ce în ce mai mulţi angajaţi din acest domeniu iau în calcul să demisioneze, motivul principal fiind salariile mici. 73% din 42.000 de asistenţi şi asistente medicale din Marea Britanie au spus că un salariu mai mari i-ar face să se simtă mai apreciaţi.
Paul Cullen, preşedintele Colegiului spune că angajaţii din Asistenţă sunt epuizaţi şi ajunşi la burnout după ce au „tras” un an cu pandemia de COVID. „Este o insultă să auzi că guvernul a propus mărirea salariilor cu 1%, asta demonstrând cât ascultă decidenţii şi cât respect au pentru asistenţi şi asistente, aceştia din urmă punându-şi vieţile în pericol”.