Putin: Rusia le va dezbate dinții tuturor celor care vor să muște ceva din ea
Rusia se confruntă periodic cu tentative ale unora de „a mușca” ceva de la ea, însă ea „le va sparge dinţii” tuturor celor care intenţionează să facă aceasta, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei şedinţe a comitetului organizatoric rus „Pobeda”, înființat în anul 2000 pentru a promova „patriotismul”.
Putin spune că „unii” se încumetă să afirme public că bogăţiile siberiene aparţin în mod nedrept unei singure ţări. „Este ciudat să auzi asemenea lucruri, însă ele se fac uneori auzite”, a spus el, potrivit agenției TASS.
„Toţi vor să ne muşte şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie, cei care intenţionează să facă asta, că noi le vom dezbate dinţii, astfel încât nu mai poată muşca”, a subliniat preşedintele Rusiei.
Acesta a precizat că Rusia are un potențial enorm și că mulţi continuă să pună piedici Federaţiei Ruse pentru că se tem de o astfel de ţară.