Platforma Demnitate şi Adevăr şi-a aprobat lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare anticipate
Platforma Demnitate şi Adevăr şi-a aprobat lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare anticipate. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Naţional Politic al formaţiunii. Într-un comunicat de presă, se precizează că în curând, aceştia urmează să depună dosarul la Comisia Electorală Centrală pentru a fi înregistraţi oficial în cursă.
Conform regulamentului CEC, membrii instituţiei au la dispoziţie şapte zile pentru a examina dosarele depuse de candidaţi. Până acum, în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate au fost înregistrate oficial două blocuri electorale şi patru partide. Totodată, două formaţii sunt în aşteptarea unui răspuns din partea CEC.
Au luat liste de subscripţie şi zece independenţi, însă niciunul nu a fost încă înregistrat. CEC a aprobat 53 de partide pentru acest scrutin. Cei care nu au depus încă dosarele, o pot face până în data de 11 iunie.