Vulcanizările din Capitală vor fi inventariate, iar cele cu probleme - evacuate
Vulcanizările din Capitală intră în vizorul autorităţilor municipale. La şedinţa operativă a Primăriei, viceprimarul Inga Ionesii a declarat că multe dintre ele activează cu diverse încălcări, iar altele nu au actele în regulă.
"O mare parte dintre ele sunt în stare dezastruoasă, amplasate contrar regulamentului, pe străzi, pe marginea străzilor, pe trotuare, deci, îngreunează traficul. Apropo, mai multe dintre ele au şi schemele de amplasare expirate", a declarat Ionesii.
În perioada următoare, preturile de sector vor face o inventariere a tuturor vulcanizărilor din Capitală, pentru a stabili care dintre ele activează cu încălcări sau fără scheme de amplasare. În cazul în care se vor constata abateri, vulcanizările cu probleme vor fi evacuate.
În municipiul Chişinău sunt în total aproape 130 de vulcanizări.