Rând la vaccinare în troleibuz. Oamenii au aşteptat ore în şir să se vaccineze cu Pfizer
În jur de 200 de persoane s-au imunizat timp de o zi în troleibuzul şi autobuzul puse la dispoziţie de Primăria Chişinău. În sectorul Buiucani, oamenii au stat în rând pentru a se vaccina cu Pfizer. Doritorii au venit încă de la ora 08:00, cu toate că troleibuzul a ajuns în staţia de pe strada Abla Iulia la ora 10:00.
Unii s-au plâns că au aşteptat ore în şir, iar dozele de Pfizer nu au ajuns pentru toţi:
"Ce, asta e ordine aici? Şi ne-au dat Pfizer numai 60. Bătaie de joc".
"Tare greu merge şi nu ne-au preîntâmpinat că iată atâtea sunt de aşa vaccin, altfel aşa. Trebuie să ne vaccinăm, e periculos, suntem bătrâni".
"Oamenii nu sunt mulţumiţi pentru că toţi aşteaptă cu Pfizer să fie vaccinaţi. Un singur medic face vaccina, dar în salon 2 sau 3 cred că nici nu pot lucra".
"Am venit, m-am înscris, dar văd că e lume multă, să stau aici flămândă până seara? Eu cu inima sufăr şi nu pot".
"De la ora 08:00 sunt aici. Ieri nu am reuşit şi am venit astăzi".
Coordonatoarea punctului mobile de vaccinare ne-a spus că numărul celor care vor să se vaccineze cu Pfizer este foarte mare. De exemplu, pentru cele 60 de doze distribuite în a doua zi au stat la coadă peste 300 de oameni.
"Vedeţi că majoritatea au cerinţele pentru Pfizer, tot ce avem, dozele le epuizăm, după care lucrăm în continuare şi cu AstraZeneca şi cu Sinovac", a menționat Lina Baranov, coordonator vaccinare.
De cealaltă parte, la punctul de vaccinare de la Piaţa Centrală din Capitală în sală erau doar trei oameni. Aici oamenii se pot imuniza cu AstraZeneca ori Sinovac.
"Azi am venit aici prin centru, am văzut că nu este nimeni, am venit şi mi-au făcut vaccinul fără ca să aştept. Nu a fost rând, au fost persoanele foarte brave", a spus o femeie.
Printre cei veniţi la vaccin a fost şi un cetăţean italian, acesta spune că a rămas mulţumit cum decurge procesul:
"Este un lucru foarte frumos ceea ce fac autorităţile. Oferă posibilitatea oamenilor de a se vaccina şi totul decurge rapid. Sincer, totul a fost perfect".
"Ideea e foarte bună, poate şi se recomandă de vaccinat".
"Când s-au deschis punctele de vaccinare, strict în instituţii, unul să intre, unul să iasă. Dar acum. peste tot locul se face, eu nu socot, eu socot că în instituţii medicale".
Directorul interimar al Pieţei Centrale spune că, deocamdată, acest punct de vaccinare rămâne deschis în zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică între orele 10:00 şi 15:00. Asta deşi iniţial autorităţile au anunţat că specialiştii sunt disponibili să primească doritori de a se imuniza de luni până duminică.
"Întreprinderile municipale îndeamă toţi vizitatorii pieţii centrale să beneficieze de posibilitatea de a se vaccina, de a se imuniza", a declarat Adrian Pîntea, director interimar Piaţa Centrală.
Până acum, la punctul medical de la Piața Centrală s-au vaccinat aproximativ 300 de persoane.