Va fi și Pfizer. 20 de puncte de vaccinare vor activa în cadrul Maratonului Vaccinării de la Palatul Republicii
Peste 100 de lucrători medicali (50 de asistente medicale și 50 de medici) sunt pregătiți pentru a vaccina populația în cadrul Maratonului Vaccinării, care va avea loc începând de mâine, 28 mai, și până duminică, 30 mai.
În cadrul Maratonului au fost amenajate 20 de puncte de vaccinare, care vor activa în intervalul orelor 9:00 – 22:00. De asemenea, pentru măsuri de siguranță, a fost amenajată o zonă de terapie intensivă și una de monitorizare.
Totodată, vor fi disponibile următoarele tipuri de vaccinuri împotriva COVID-19: Pfizer-BioNTech, AstraZeneca, Sinopharm și CoronaVac.
În caz de necesitate, cantitatea de seruri va fi suplimentată, cu excepția vaccinului Pfizer care este în stoc limitat. Totodată, precizăm că loturile de vaccin au fost prevăzute direct pentru desfășurarea acțiunii de masă anunțate, fiind exclusă completarea cu seruri de la alte instituții.
La Maratonul Vaccinării, sunt îndemnați să participe toți doritorii de a se proteja de infecția COVID-19. Procesul se va realiza fără o programare prealabilă, doar cu buletinul de identitate.
De menționat că, în același timp, își va desfășura activitatea și Centrul Municipal de Vaccinare de pe strada Petru Rareș 18.