Un moldovean a rămas fără automobil la frontiera de stat. Din ce cauză
Un tânăr de 28 de ani, din raionul Criuleni, care a încercat să intre în ţară cu un automobil a cărui număr de caroserie era modificat, este cercetat de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.
Şoferul s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în Republica Moldova. Acesta se întorcea din Belgia şi era la volanul unui Audi A7, înmatriculat în străinătate. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat gravarea neuniformă a simbolurilor de pe caroserie și prezența unor urme de vopsea.
La audieri, conaționalul a declarat că și-a procurat mașina în luna februarie, a fost asigurat că totul este în regulă şi nu cunoaşte nimic despre cele depistate.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un proces verbal de constatare. Automobilul a fost indisponibilizat până la finalul anchetei. Între timp se va efectua expertiza tehnică, iar în dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei.