O mamă a doi copii s-a prefăcut bolnavă de cancer în stadiu terminal pentru a strânge 22.000 de lire sterline din donaţii
O tânără de 27 de ani, mamă a doi copii, s-a prefăcut bolnavă de cancer în stadiu terminal pentru a obţine suma de 22.000 de lire sterline de la binevoitori, prin intermediul donaţiilor.
Megan Scotcher din Ripley, Derbyshire a făcut o postare emoţionantă pe Facebook în care a anunţat că mai are doar câteva luni de trăit, după nişte analize făcute la spital în urma cărora ar fi aflat că are şapte tumori în plămâni. Luptase într-adevăr cu anumite forme de cancer în trei ocazii anterioare, dar se vindecase cu ajutorul chimioterapiei şi a unor intervenţii chirurgicale.
Totuşi, în iulie anul trecut, Megan a susţinut că în urma unui control a aflat că boala a revenit, iar de data aceasta avea să fie o formă mult mai agresivă.
Rudele şi prietenii au rămas şocaţi la aflarea veştii şi au început să strângă bani astfel încât Megan să îşi poată trăi ultimele luni din viaţă aşa cum îşi doreşte, împreună cu fiii ei Cole și Archie în vârstă de opt și doi ani.
"Sunt absolut devastată, cu atât mai mult copiii mei. Cu cel mai mic este destul de dificil, deoarece nu înţelege cu adevărat ce se întâmplă. Iar cel mai mare ştie că sunt slăbită, dar în momentul de faţă nu ştie întreg contextul”, spunea atunci femeia.
Tatăl tinerei a creat o pagină de strângeri de fonduri cu o ţintă iniţială de 500 de lire, dar în câteva zile a strâns 12.000 de lire sterline. Un alt binevoitor a reuşit să strângă pentru ea 2.500 de lire sterline printr-o campanie umanitară în care a alergat 1000 de kilometri cu bicicleta. Astfel, suma totală a ajuns la 22.000 de lire sterline.
Femeia a declarat atunci că va folosi banii pentru a crea „amintiri de neuitat” alături de copiii ei, apoi va împărţi suma rămasă între cei doi, înainte de moarte.
Poliţia a intrat însă pe fir şi a început să investigheze întreaga situaţie după ce o rudă a vorbit cu personalul medical de la spital, unde femeia susţinea că este tratată, aflând că totul fusese doar o minciună.
În cele din urmă, mama celor doi copii a fost arestată în martie 2021 şi acuzată de înşelăciune.
Astăzi, ea s-a prezentat la Nottingham Crown Court prin intermediul unei platforme video, unde a pledat vinovată de infracțiune.
Cazul a fost amânat pentru a permite pregătirea unui raport psihiatric și se așteaptă să fie condamnată la aceeași instanță în luna septembrie.