Statele membre G7 au ajuns la un acord "istoric" privind taxarea marilor corporații. Ce au decis Miniștrii de finanțe reuniți la Londra
Statele membre G7 au ajuns la un acord "istoric" privind taxarea marilor corporații. Miniștrii de finanțe reuniți la Londra au decis că impozitul pe profit pentru companiile multinaţionale să fie de cel puțin 15% şi să se achite în țările în care activează.
"După ani de discuţii, miniştrii de finanțe din G7 au ajuns la un acord istoric privind reformarea sistemului fiscal global şi adaptarea acestuia la era digitală globală. Astfel, ne vom asigura că aceste companii plătesc impozitul potrivit, în locul potrivit. Este o victorie enormă."
Potrivit BBC, măsura ar putea crea fluxuri de miliarde de dolari către guverne pentru a achita datoriile suportate în timpul crizei pandemice. Giganții tehnologici precum Amazon și Google ar putea fi cei mai afectaţi de noul acord. Așadar, companiile multinaționalele vor plăti taxe în țara unde produc banii și nu acolo unde îşi au sediul central.
Guvernele s-au confruntat demult cu provocarea de a impozita companiile globale care operează în multe țări. Până acum, acestea plăteau doar rata locală a impozitului, chiar dacă profiturile provin din vânzările făcute în alte părţi.