Serena Williams, eliminată în optimile de finală la Roland Garros
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul 8 mondial, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, fiind învinsă în două seturi, 6-3, 7-5, de kazaha Elena Rîbakina, într-o partidă disputată duminică.
Cea mai mică dintre surorile Williams, care va împlini 40 de ani în toamna acestui an, a ratat astfel o nouă ocazie de a-şi trece în palmares al 24-lea titlu de Mare Şlem şi a egala astfel recordul australiencei Margaret Court.
Americanca, triplă câştigătoare a trofeului la Roland Garros, dar care nu s-a mai impus într-un turneu major din 2017, a comis 19 erori neforţate pe parcursul jocului câştigat de Rîbakina după o oră şi 17 minute.
Acesta a fost primul duel dintre cele două jucătoare în circuitul profesionist, iar Serena Williams reuşise să câştige anterior toate cele 14 meciuri jucate împotriva reprezentantelor Kazahstanului.
Rîbakina, în vârstă de 21 ani, a disputat cu această ocazie primul său meci în optimile de finală ale unei competiţii de Mare Şlem, în timp ce Serena Williams a atins pentru a 64-a oară în cariera sa această fază la un turneu major, prima oară reuşind acest lucru la ediţia din 1998 de la Roland Garros, cu un an înainte de naşterea adversarei sale de duminică, precizează site-ul WTA.
Jucătoarea kazahă o va avea ca adversară în turul următor pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, care a dispus în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-2, de belarusa Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial.
În urma eliminării Serenei Williams, pe tabloul de la Roland Garros au mai rămas doar două jucătoare din Top 10 mondial: poloneza Iga Swiatek (nr. 9) şi americanca Sofia Kenin (nr. 5), laureata, respectiv finalista ediţiei 2020 a turneului parizian, care s-ar putea înfrunta în sferturile de finală.