Partidul Legii și Dreptății s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În cadrul evenimentului, au fost prezenţi primii trei membri pe listă, din cei 56. Printre aceştia se numără şi fostul candidat la funcţia de premier, Mariana Durleşteanu.
Membrii Partidul Legii și Dreptății au vorbit despre priorităţile pe care le au, printre care lupta cu corupţia, îmbunătăţirea sistemului medical şi educaţional.
Totodată, formaţiunea a menţionat că dispune de un buget modest, de 50 de mii de lei, dintre care au rămas doar vreo 30, motiv pentru care vor merge pe o campanie modestă.
"Va fi un buget modest să demonstrăm că cu un buget modest se poate face dreptate. Nu cred ca e cazul să mai luam bani pentru alegeri.", a comunicat Mariana Durleşteanu.