Ceartă ca la uşa cortului între un echipaj de poliţie şi câţiva locuitori din raionul Glodeni (VIDEO)
Ceartă ca la uşa cortului între un echipaj de poliţie şi câţiva locuitori din satul Danu, raionul Glodeni, care ne-au expediat imagini de la incident. Din video se vede cum oamenii legii aplică forţa asupra unei femeie și încearcă să o imobilizeze. În replică, polițiștii susțin că, de fapt, cei care se dau drept victime au fost agresivi. Mai exact, ar fi vorba despre rudele unui şofer care circula cu viteză excesivă prin localitate şi şi-a abandonat maşina, în momentul în care oamenii legii s-au luat după el. Scandalul a pornit după ce poliţiştii au chemat o platformă pentru evacuarea automobilul.
AMB "- Uitați-vă!
- La mașină ambii."
Incidentul a avut loc acum o săptămână. Într-un alt filmuleț, femeia care ar fi fost agresată de poliţişti povestește despre cele întâmplate.
"Nu îl puteam găsi pe medicul legist. Nu ne-a dat îndreptarea corectă. Asta este a patra zi vânătăile, încă au mai trecut bătăile de la poliție. Și genunchiul."
Femeia susține că mașina aparține soțului său care deţine o cireadă de vaci. În seara respectivă, el ar fi fost cu animalele la păscut, iar ea împreună cu fiica ar fi mers să îl întâlnească.
"Am văzut că doi băieți ieșeau din mașină și i-am spus fetei mele hai să vedem cine iese din mașina noastră. Când ne-am apropiat și i-am întrebat pe băieți cine sunt, ei nu au răspuns nimic. S-a apropiat și poliția în momentul cela și i-am întrebat cine sunteți, pentru ce ridicați mașina. Ei nu s-au prezentat, nu mi-au spus nimic", a declarat locuitoarea satului Danu, raionul Glodeni, Preida Ghida.
Femeia spune că după ce oamenii legii au refuzat să-i prezinte probe video, ea ar fi fost agresată de polițiști. Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Glodeni, Eugenia Molceanov, ne-a declarat că, de fapt, oamenii legii a acționat regulamentar. Potrivit ei, polițiștii au depistat o mașină care se deplasa cu viteză excesivă, al cărei şofer a refuzat să oprească, apoi a abandonat mașina și a fugit. Însă rudele au încercat să opună rezistență și au agresat șoferul evacuatorului chemat să ridice mașina.
Potrivit ei, agentul de patrulare era la serviciu în satul Danu şi a vrut să-l oprească pe un şofer pentru a-i verifica actele. Însă l-a ignorat, a virat pe un drum secundar și a abandonat automobilul. Ulterior, poliţistul a solicitat intervenția unei echipe de evacuare a automobilului, dar câțiva locuitori din sat ar fi încercat să-i împiedice să ridice maşina, agresând verbal și fizic polițiștii veniți la fața locului. Vineri, un judecător de instrucție a autorizat percheziționarea domiciliului lor, însă scandalagii nu le-au permis oamenilor legii să intre, aşa că aceştia au pătruns forţat. În casă a fost găsit certificatul de înmatriculare a maşinii abandonate, polița de asigurare, raportul reviziei tehnice și cheile, precum şi un membru al familiei, dat în căutare, fiind suspectat de furt și care se presupune că s-a aflat la volanul automobilului. Poliţia precizează că toate persoanele care apar în secvențele video se află de mai mult timp în atenţia oamenilor legii și au fost cercetați atât contravențional, cât și penal pentru diverse acțiuni ilicite.
Oamenii legii au deschis mai multe anchete în acest caz. Una dintre ele vizează nesupunerea față de organele de drept, iar alta ține de acțiunile întreprinse de oamenii legii. Totodată, a fost deschisă și o cauză penală pentru agresarea șoferului platformei auto.