Sistemele de sănătate, lovite puternic de pandemia de COVID-19 în ultimul an și jumătate, se confruntă în prezent cu tot mai multe diagnostice greșite, tratamente întârziate și o rată a mortalității din ce în ce mai mare, arată POLITICO Europe într-o analiză despre sistemele de sănătate din spațiul comunitar al Uniunii Europene, scrie digi24.ro.

În Italia, asociația națională de medicină oncologică a estimat că detectarea diverselor forme de cancer a scăzut cu 400.000 de cazuri în primele cinci luni ale pandemiei. La rândul lor, experții care fac parte din Liga Națională împotriva Cancerului din Franța estimează că există aproximativ 30.000 de cazuri de cancer care au rămas nedetectate din cauza pandemiei de COVID-19.

Un studiu publicat în noiembrie anul trecut estima că în Marea Britanie, pandemia a provocat, direct sau indirect, între aproximativ 7.000 și 36.000 de decese cauzate de cancer în 2020. Cercetările publicate de revista științifică The Lancet au examinat datele Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie pentru a observa cât de mare este rata mortalității, în funcție de tipul diferit de cancer. Astfel, s-a ajuns la concluzia că a avut loc o creștere între 7,9% și 9,6% a numărului de decese cauzate de cancerul la sân și o creștere între 15,3% și 16,6% a deceselor cauzate de cancerul colorectal, la cinci ani după diagnostic.

Mirjam Crul, farmacistă într-un spital din Amsterdam și copreședinte al rețelei COVID din cadrul Organizației Europene a Cancerului, a mărturisit că prepararea medicamentelor folosite în tratamentul cu chimioterapie a scăzut cu aproximativ 20% în cele mai grave luni ale pandemiei.

Multe țări au adoptat strategii diferite pentru a combate această problemă. De exemplu, în Marea Britanie, tratamentul pentru bolnavii de cancer prin chimioterapie a fost suspendat temporar pentru unii pacienți, pe motiv că ar genera o scădere periculoasă a numărului de globule albe din sânge care interferează cu sistemul imunitar al pacienților. Alte țări, precum Austria și Olanda, au decis să continue tratamentul, dar în doze mai mici.

Scăderea numărului de diagnosticări va avea consecințe pe termen lung. Pentru multe tipuri de cancer, depistarea lor într-un stadiu incipient înseamnă o șansă mai bună în a le combate.

„Acest aspect face diferența între boala vindecabilă și cea nevindecabilă”, mai spune Mirjam Crul, care atenționează că din ce în ce mai mulți oameni se prezintă la doctor și sunt diagnosticați cu o formă avansată de cancer, unii prezentând chiar forme de metastază.

Șansele inegale în fața cancerului

Nu toate serviciile medicale pentru bolnavii de cancer din Europa erau pe picior de egalitate atunci când a început pandemia de COVID-19. Statele din Europa Centrală și de Est, mai cu seamă, au trebuit să acopere multiplele crize sanitare generate de pandemie, chiar dacă nivelul de finanțare era și este mult sub cel din Vest, iar penuria de medici și accesul inegal la tratamente de ultimă generație s-a resimțit profund în această regiune.

În timp ce țări precum Belgia și Islanda se situează în jurul valorii de 70% privind rata de supraviețuire după cinci ani a pacienților diagnosticați cu cancer de colon, țări precum România, Slovacia și Bulgaria au o rată cu aproape 20% mai mică, potrivit datelor din 2019 ale Institutului suedez de economie a sănătății.

Datele Eurostat din 2017 arată că rata deceselor cauzate de o formă de cancer pe cap de locuitor în Ungaria, Croația, Slovacia și Slovenia au fost de cel puțin 300 de persoane la 100.000 de locuitori.

România, țara fără un plan național de luptă împotriva cancerului

Alexandru Călin Grigorescu, medic oncolog la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” din București și membru al Societății Europene de Oncologie Medicală, a declarat că intervențiile chirurgicale au fost afectate, în special, în timpul pandemiei, în prima lună după instituirea stării de Urgență fiind oprite cu totul, apoi crescând la aproximativ jumătate din rata obișnuită. Radioterapia a fost afectată în mod similar.

„Tratamentul a fost amânat pentru multe săptămâni, iar asta a afectat pacienții”, a explicat doctorul Grigorescu, adăugând că un număr substanțial de pacienți erau prea speriați de Covid-19 pentru a merge la spital.

În restul țării, observă acesta, serviciile au variat mult. Clinicile private, de exemplu, au fost mult mai predispuse să continue tratamentele. A persistat, de asemenea, o mare diviziune între mediul rural și mediul urban. De obicei, mulți pacienți veneau din sate la București pentru tratament, dar acești oameni au pierdut legătura cu medici precum Alexandru Călin Grigorescu în timpul restricțiilor.

O altă slăbiciune majoră pe care o menționează medicul este lipsa de digitalizare, precum și suportul administrativ. Asta l-a determinat să completeze el însuși cea mai mare parte a documentelor - consumatoare de timp - asociate cu dosarele clinice ale pacienților.

României îi lipsește un plan național pentru cancer, care ar putea stabili standarde și obiective în domenii precum digitalizarea serviciilor de asistență pentru pacienți.

„Parlamentarii români au propus un astfel de plan în urmă cu câțiva ani, dar nu a fost niciodată transpus într-o în lege”, a declarat Csaba Dégi, membru al consiliului de administrație al Organizației Europene a Cancerului și director la Societății Internaționale de Psiho-Oncologie.

Un alt sector care a suferit este sprijinul pentru sănătatea mintală, care s-a îndreptat, în mare parte, către o rețea de ONG-uri axate pe cancer și care oferă servicii precum linii de asistență privind tratarea diverselor forme ale acestei boli, spune Dégi. Lipsită de fonduri, România are resursele doar pentru a-i face pe pacienți să respire, în timp ce „orice altceva este lăsat în mâinile ONG-urilor”.

Restricțiile pandemice impuse atât pacienților minori, cât și părinților însoțitori au fost dure și, uneori, au depășit limitele rezonabile, spune Katie Rizvi, fondatoare și director executiv interimar al The Little People, o organizație specializată în sprijin psihologic pentru copiii cu cancer.

“De exemplu, părinților li s-a interzis să părăsească salonul în care stăteau cu copiii lor pentru a ieși la o țigară sau pentru a bea o ceașcă de cafea. De altfel, copiii nu aveau voie să se dea jos din pat și să se joace cu alți copii din paturile vecine.

Ce urmează?

Înainte de pandemie, marele plan al UE în domeniul sănătății era menit să se concentreze asupra cancerului, o prioritate a Partidului Popular European, cel mai mare grup din Parlamentul European. Planul european de combatere a cancerului primise aprobarea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care și-a pierdut sora mai mică, în copilărie, din cauza cancerului, precum și a comisarului pentru sănătate Stella Kyriakides, supraviețuitoare a cancerului la sân. Dar odată ce pandemia a luat amploare, planul european de combatere a cancerului a stagnat timp de un an, fiind publicat abia în februarie 2021, după mai multe întârzieri.

Remarcând faptul că „pandemia de COVID-19 a afectat grav îngrijirea cancerului”, textul subliniază „acțiuni concrete pentru atenuarea impactului pandemiei asupra tratării cancerului”. Planul  este susținut de fonduri europene în valoare de 4 miliarde de euro, care ar putea contribui într-o oarecare măsură la reducerea efortului creat în jurul depistării și tratării diferitelor forme de cancer, cu condiția ca acestea să poată fi cheltuite suficient de rapid pentru a face diferența.

Inegalitatea în domeniul sănătății între estul și vestul Europei este, de asemenea, unul dintre punctele centrale ale textului publicat de Comisie. Crearea unui registru al „inegalități”, care ar servi la colectarea de date din întregul bloc comunitar pentru a identifica și cuantifica mai bine problemele, este unul din marile angajamente. 

În plus, planul prevede înființarea unei rețele de „centre naționale pentru cancer” în fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, cu scopul de a fi accesate până în 2030 de cel puțin 90% dintre pacienții care au nevoie de asistență. Ar urma să fie disponibil  câte un centru la fiecare 5 milioane de cetățeni. Această inițiativă ar putea face o mare diferență în viața pacienților, spune Dégi, care susține că România ar trebui să aibă cel puțin patru astfel de centre.