EXCLUSIV! Mărturiile tinerei din Cantemir, împușcată în cap de fostul soț: "Ţipam să mă ajute cineva să nu mor"
Detalii exclusive în cazul femeii de 29 de ani, care acum patru zile a fost împușcată în cap de fostul soț. Ea ne-a povestiti despre momentele de groază prin care a trecut și spune că își dorește să revină cât mai curând acasă. În prezent, victima este internată în spital și se află în stare stabilă.
- Cum vă simțiți?
- Rău. Slab. Mă doare capul tare și amețesc!
Femeia își amintește cu frică de ziua când a fost atacată de fostul soț.
”Când am văzut pistolul la el, am alergat în ogradă și am strigat la mama mea să mă ajute și m-am dat după o mașină din ogradă. M-am pus jos și am pus mâinele după cap. Atunci am simțit cum pistolul stă la cap și am auzit o bubuitură. Mai departe țin minte cum țipam să mă ajute cineva ca să nu mor.”, a povestit victima.
Ea a divorțat de agresor acum patru ani, dar bărbatul nu o lăsa în pace. În ziua atacului, conflictul a început din cauza unor documente.
”El a luat fata în vacanță, dar înainte de aceasta i-am făcut biometricul și el l-a luat la el. Când a revenit din Turcia din vacanță și i-am zis să-mi dea mie biometricul, de la aceasta a început totul.”, a spus victima.
Anterior, individul a stat în pușcărie după ce a atacat-o cu un cuțit. De când a fost eliberat, femeia spune că trăia cu frică.
- Anterior a mai avut astfel de tentative?
- Nu cu pistolete, doar cu cuțite. M-a tăiat. Mă tem. Doresc doar să mă lase în pace. Dacă mă lasă în pace, nu-i vreau rău, dar nici să-mi facă rău, a afirmat victima.
Acum, singura ei dorință este să-și cuprindă copiii.
- Vreți ca să vă vedeți fetele și să le strângeți în brațe?
- Desigur. Ne este dor de ele, pentru că este una de trei ani. Foarte mică. Aș dori să merg și așa acasă, dar mă tem, a răspuns victima.
Pacienta este internată de patru zile la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Capitală. Medicii spun că încă nu au scos cele opt alice din cap.
”O să vedem în funcție de cum o să se comporte corpurile acestea străine. Dacă ele o să aibă pericol de infectare, evident că va fi operată în mod urgent. Mai este și a doua cale, prin care ar putea să se închisteze și să rămână acolo.”, a comunicat medicul neurochirurg, Viorel Maxian.
Totul s-a întâmplat luni seara, în satul Tartaul, raionul Cantemir. Bărbatul a tras două focuri în direcţia femeii, iar un glonte a ajuns în regiunea capului. Potrivit poliţiei, arma a fost confecţionată artizanal şi deţinută ilegal. Suspectul a fost reţinut, iar dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.