Veste tristă pentru fanii Simonei Halep. Anunțul făcut de tenismenă
Embed:
Veste tristă pentru fanii Simonei Halep. Sportiva din România își amână revenirea pe teren. Tenismena, numărul trei mondial, a anunţat, că nu va juca în cele din urmă la turneul WTA pe iarbă de la Bad Homburg din Germania.
"Sunt aici la Bad Homburg, este un loc foarte frumos. Vreau să anunţ că nu voi juca săptămâna aceasta, deoarece gamba mea nu este încă pregătită pentru o competiţie. Îmi pare rău şi sunt tristă din această cauză, deoarece este un loc frumos, iar în acelaşi timp aş vrea să le mulţumesc tuturor celor de aici, pentru că sunt condiţii extraordinare şi m-am simţit bine aici. Voi continua să mă antrenez, pentru că îmi doresc mult să joc la Wimbledon, dar în acest moment trebuie să am grijă de corpul meu şi să fiu atentă cum decurge recuperarea", a menționat Simona Halep.
Pe 8 iunie Halep anunţase că va evolua la Bad Homburg care e programat în perioada 20-26 iunie.
Halep a jucat ultimul său meci pe 12 mai când a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma în partida cu germana Angelique Kerber. Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat turneul de la Roland Garros.
Cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, Wimbledon este programat în perioada 28 iunie - 10 iulie. Halep este campioană en-titre a competiției. Ea a câștigat turneul în 2019, iar anul trecut Wimbledonul a fost anulat din cauza pandemiei.