Maratonul Vaccinării împotriva COVID-19 a început, la Palatul Republicii
Astăzi, la Palatul Republicii, are loc maratonul de vaccinare anticovid pentru cei care au făcut prima doză de vaccin cu Pfizer.Sunt aşteptate peste 2700 de persoane, care s-au imunizat acum trei săptămâni. Totodată, autorităţile anunţă că până la ora 22:00 pot veni şi cei care
vor să-şi administreze prima doză de ser.
Maratonul şi-a deschis uşile la 07:99 dimineaţa şi, deşi oamenii au fost programaţi din timp, apoape o mie de persoane au venit cu noaptea în cap şi au făcut liste de aşteptare.
"A fost un moment critic când s-a creat o îmbulzeală, am gestionat foarte rapid şi într-o oră am deblocat foarte rapid situaţia."
Aşa că, în decurs de două ore rândurile au dispărut.
"Capacitatea maratonului este 800 de oameni pe oră, deci până la ora 09:00 am reuşit să vaccinăm peste 1700 de persoane."
În cadrul evenimentului au fost amenajate 25 de puncte de vaccinare pentru rapelul cu Pfizer. Cei care au venit spun că, în sfârşit, se vor putea simţi în siguranţă.
"Nu ne vom mai teme să infectăm pe cineva dintre cei dragi."
"Mă simt bine, mai sigur decât până acum. La prima doză am avut mici dureri de cap şi atât. Acum e mai bine."
Alte cinci puncte de vaccinare au fost deschise pentru cei care vor să-şi administreze prima doză de ser. Vaccinarea este posibilă fără programare, în baza buletinului de identitate.
OLEG CRUDU, director Spital "Sfânta Treime":"La moment sunt suficiente doze de Sinopharm, Sinovac şi AstraZeneca pentru prima doză."
La trei luni de la demararea campaniei de imunizare în ţară au fost administrate 613 587 de doze de vaccin, adică puţin peste 11% din populaţie au primit cel puţin o doză de ser.