Nikol Paşinian, victorie în alegeri. Partidul premierului armean a obţinut 54% din voturi
Premierul armean, Nikol Paşinian, revine în forţă pe scena politică. După ce a fost puternic contestat în urma războiului din Nagorno-Karabah, încheiat cu un dezastru pentru armata armeană, Paşinian şi-a dat demisia pentru a permite organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Scrutinul i-a adus victoria, partidul său fiind cotat cu aproape 54 de procente din voturi.
Pe locul doi se clasează blocul fostului preşedinte armean Robert Kociarian, cu puţin peste 21 la sută din sufragii. Celelalte 20 de partide şi trei blocuri care au participat la alegeri nu au reuşit să depăşească pragul electoral.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, rata de participare la vot a fost de 49,4%.
După publicarea rezultatelor, Kociarian a declarat că alegerile au fost fraudate şi că va investiga minuţios toate presupusele ilegalităţi.