Alarmă la naționala Franței chiar înainte de meciul decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European. Ousmane Dembele, care s-a accidentat în partida cu Ungaria, nu va putea juca la acest turneu. Anunțul a fost făcut chiar pe site-ul Federației Franceze de Fotbal.
Supus unor investigații medicale, Dembele a primit o veste teribilă. El a fost diagnosticat cu leziune musculară. Astfel, francezul ar putea fi inapt aproximativ trei luni.
Jucătorul Barcelonei a acuzat o accidentare în partida cu Ungaria, iar Didier Deschamps l-a schimbat in minutul 87 cu Thomas Lemar, deși îl trimisese pe gazon în minutul 57, în locul lui Adrien Rabiot.
Franța va juca miercuri cu Portugalia în cea de-a treia etapă a fazei grupelor a Campionatului European. "Cocoșii galici" au nevoie de cel puțin un egal pentru a se califica în următoarea fază a competiției.